marți, 24 septembrie 2013

Gellu Naum

La întâlnirea feţelor


spre toamnă mă pomenesc cu un câine venit de cine ştie unde îl primesc
în curte îi pun numele Rătăcitu îi dau pâine şi apă nu se atinge de nimic

când îi dau boabe la păsări vine şi ciuguleşte apoi se duce în grădină mănâncă foi de

varză pesemne că în rătăcirea lui s-a învăţat cu boabe şi verdeţuri

în plus are o boală urâtă i-a căzut tot părul se scarpină întruna murdăreşte cerul şi

pământul

vine îngerul îşi strânge aripile ca să intre pe poartă “e o boală molipsitoare” zice

“trebuie omorât altfel îmbolnăveşte vitele” scrie ceva într-un catastif îmi
dă otrava şi pleacă
arunc otrava în privată

vine o noapte de iarnă se răcise soba aud un geamăt şi un mărâit urât ca din altă
lume pun ceva pe mine iau felinarul şi ies cerul străluceşte stelele sar prin
pomi “o fi gemut oaia” îmi zic

intru la ea lepădase istovită pe nişte paie Rătăcitu îi hăpăia mielul mort
mârâia cumplit iau lanţul şi-l lovesc îmi sfâşie palma colţii lui trec până
dincolo sângele curge gârlă

vine îngerul mă leagă cu o cârpă “trebuie să te duci la injecţii” zice “n-am ce-ţi
face să nu fie turbat”

mă duc la injecţii mai întârzii pe acolo câteva zile vine Îngerul îşi strânge aripile
“l-am omorât” zice “i-am tăiat capul pentru analize să ştii că nu era
turbat numai furios”
îşi desface aripile şi pleacă

vine primăvara florile prunilor curg peste mine stau pe un lemn afară în noaptea
neagră mă gândesc pe unde o fi putrezind trupul cel fără de mormânt al
lui Rătăcitu

şi iată că vine sufletul lui negru şi uriaş acoperit cu păr lung despletit ca al
mireselor frumoase vine din beznele prin care a rătăcit şi se culcă la
picioarele mele vrea să mă lingă pe ochi

întunericul ne ajută să ne privim faţă în faţă

duminică, 1 septembrie 2013

(noi suntem ergii)



noi suntem ergii,
noi suntem îmblânziții -

atunci când treceau viețașii pe drum
nu știam că înăuntrul nostru
fiarele mor la două decade,
nu știam că înăuntrul nostru este
doar înăuntrul nostru,
nu știam că ei, puținii,
nu sunt năpăstuiții,
pentru că pielea lor ne separa
de ceea ce era în afară.

noi suntem ergii,
noi suntem îmblânziții,
iar corpul nostru nu este o cavernă în care
să stăm cu fața la ieșire.