Despre „Cartea Alcool“ povesteam cum mergeam la cârciumi din
cartierele muncitoreşti, pe vremea aia se făcea industrializarea şi ieşeau
schimburile de muncitori de la lucru şi stăteam până târziu cu mediul acela
brutal şi violent, mă dezechipam să vorbesc cu oamenii şi ei întrebau: „Dar
dumneata stai acolo singur?“. „Eu sufăr.“ „Dar de ce suferi?“, mă întrebau.
„Sufăr din iubire, m-a părăsit iubita.“ „A, dă-o dracu’ de curvă şi nevastă-mea
e o curvă!“ Eu spuneam că eu o iubesc foarte mult, că iubirea e un sentiment
frumos. „Ce frumos, trebuia să-i dai două palme şi terminai cu ea.“
Doar după
ce lucrurile înaintau în noapte, prinţul începea să iasă la iveală din porc,
începea să se arate gingăşia şi frumuseţea din ei. Până la urmă, ziceau: „De
fapt, şi eu o iubesc pe nevastă-mea, am zis că-i curvă şi c-o bat, dar n-o bat
şi e atât de frumoasă!“. Începeau brusc să devină şi ei frumoşi, sigur mai
rupeau câte-un pahar, mai muşcau din halbă, mestecau în dinţi, scuipau pe jos
gura paharului. A fost o perioadă când paharele se înlocuiseră cu borcanele de
muştar groase, ca să nu le mestece oamenii, să nu scrâşnească între dinţi.
Şi
începeau să fie frumoşi, deşi erau cu atâta dezinvoltură oamenii porci, le
plăcea să fie porci când ieşeau de la lucru, violenţi, vulgari, orice
sensibilitate, orice intrare înspre sufletul lor era închisă şi brusc începeau
să se deschidă.
