(postfaţă)
...
" - Apoi m-am lovit de viaţă. Viaţa. Viaţa obişnuită. Aceeaşi dintotdeauna. Iubirea care nu a fost aşa cum trebuie, visul care s-a destrămat, dragostea fizică de care s-a ales praful, moartea care mi-a secerat prea curând câţiva prieteni care nu meritau să piară aşa curând, uciderea unei persoane sau a alteia, nebunia cuiva apropiat, moartea lentă a unei mame, sinuciderea neaşteptată a unui tată - ca un tropăit de elefanţi, ca un masacru săvârşit de boală. Şi nicăieri, nicăieri nu exista cartea potrivită, cea pe care s-o propteşti la momentul oportun în barajul pe cale să se năruie, ca să poţi împiedica dezastrul, să dai sau să iei o metaforă, să pierzi sau să găseşti o comparaţie. Pe la treizeci de ani, când mă pregăteam să păşesc în cel de-al treizeci şi unulea, m-am ridicat de jos cu toate oasele rupte, cu trupul plin de julituri, vânătăi sau cicatrice. M-am privit în oglindă şi am descoperit un om bătrân, pierdut în spatele figurii speriate a unui tânăr, am văzut acolo ura împotriva a tot şi a orice - numeşte un lucru la întâmplare şi am să-l blestem; atunci am deschis paginile frumoaselor mele cărţi din bibliotecă şi am găsit... ce? Ce? Ce?
Montag ghiceşte.
- Paginile erau goale?
- Ai nimerit-o, goale. Oh, cuvintele erau la locul lor, dar îmi treceau prin faţa ochilor ca un ulei fierbinte. fără să însemne nimic. Fără să îmi ofere nici ajutor, nici mângâiere, nici tihnă, nici adăpost, nici dragoste adevărată, nici pat, nici lumină [...]. Neavând o slujbă şi fiind un romantic ratat sau dracu ştie ce, am făcut o cerere pentru pompier categoria întâi."
