miercuri, 27 octombrie 2010

(dincolo de cel mai nesemnificativ gest)

dincolo de cel mai nesemnificativ gest şi de cuvintele ataşate lui
(o femeie trezită din somn arată de parcă ar fi dormit),
dincolo de frica şi nervii distilaţi pe dinăuntrul meu
(un pinguin verde arată ca un chaplin verde, dar cu picioarele scurtate)
mai este loc de altceva (când l-am întrebat la ce se gândeşte
mi-a răspuns zâmbind şi dându-şi ochii peste cap
aşteaptă să-mi citesc gândurile) – omul metodă
îmi taie limba cu firele de păr ale femeii in fustă albastră
(omul metodă îmi taie limba cu firele de păr
ale femeii în fustă albastră).

Un comentariu:

  1. Io acu' descoperii blogu' ista; scuze că viu cu.ntârziere. Eşti poet, bre, şi-ncă mama bunului! Structurare a-ntâia, bunsimţ cât cuprinde, sens cât încape. Postmodern, cum îi şi timpu-n care scrii. Da' nu de aia nu-mi plac poezelele tale. Ci pen' că-s plângeri negre cap-coadă. Şi-ncă mai şi ascund chestia aia de care ziceai în capu' pagini' şi-al blogului că n-o ai sub un nor de cenuşă.
    Da' poet eşti! Cum spusei: Mama buuunului!

    RăspundețiȘtergere