timp liber

lumea se plictiseşte repede –

de la o vreme, pereţii suportă aceleaşi tablouri
şterse: într-unul doi oameni tac, unul e verde, celălalt galben,
într-altul doi oameni ţipă, unul e galben, celălalt verde,
în altul e atât de multă linişte, ca într-un oraş pustiu.
ne aşezăm cuminţi la aceleaşi mese cu trei picioare,
ne zâmbim amabili, facem semne –
aceeaşi chelneriţă îşi unduie forma pe lângă aceiaşi
noi.
cu grijă ne aprindem ţigările, cu poftă ne inhalăm fumul,
albăstrui sau de culoarea ta – da, ne e ciudă atunci când
pachetele se golesc iar scrumiera se umple.

mai scoatem o vorbă-două,
între sorbiturile cafelei. cineva desenează cerculeţe
în fum, altcineva vede un yin în ceaşcă, eu îi văd yangul
şi totul e bine până când
ţigările se termină, cafeaua se termină,
chelneriţa nu se termină.

până una-alta,
ne pierdem ochii pe pereţii care suportă aceleaşi lucruri
şi plecăm
şi rămânem