(omul metodă)

de obicei, omul metodă se îmbăia o dată pe zi, la lumina lumânărilor (se ducea foarte des la biserică, ăsta era modul lui de a fi ironic). stingea toate becurile, se dezbrăca până la piele (savura fiecare despărţire de peticele de haină), aprindea – cu grijă – lumânările. plăcerea asta de a simţi lumina bocită de cine ştie ce doamnă cuvioasă, voluptatea de a fi înconjurat de mirosul priveghiului, senzaţia fotonilor sfinţiţi lovindu-se de fiecare părticică neruşinată a corpului,

rula un joint, tacticos, ca şi cum asta ar fi făcut toată viaţa (asta făcuse, de fapt, toată viaţa),

din când în când se îneca, scotea mâinile aburinde pe marginea căzii, şi aburii, şi fumul, şi lumina lumânărilor,

cât de frumoase erau toate astea.