(cum ar fi)

cum ar fi tramvaiele zdrăngănind unul pe lângă altul şi îmbrăcându-ne cutiile în praf, cum ar fi cutiile astea galopând pe străzi şi oamenii din ele, oamenii ăştia, mărunţii ăştia care scrâşnesc şi scârţâie şi se fâlfâie naiba ştie pe unde, cum ar fi uzinile, fabricile, cum ar fi de fapt cocsul şi nopţile de vară,
de fapt, cum ar fi o lună râncedă din care să se desprindă bucăţi mici, bucăţi mari, să cadă pe pământ sau
şi soarele vâscos revărsându-se peste toate astea, peste blocuri, imense cazane încinse să fie.

oh, papagalilor din cuşcă, ce soartă tristă aveţi, ah, libărcilor de sub aragaz, ce soartă tristă aveţi, oh pluşuri şi icoane şi cărţi, patul meu de două persoane, în ce hal veţi arde voi,
voi, ochilor, în care munţii măcinului se vor răsturna, tu, piele, care vei sfârâi ca şoriciul pe plită, vai, inimă a mea,

oh, ah, oh, ah.

(de fapt, papagalii sunt bine, mulţumesc, acum dorm, din când în când mai chirăie, mereu mănâncă prea mult înainte de culcare, şi gândacii sunt bine, mulţumesc, poate toate ăstealalte – închisesem ochii, probabil că aţipisem, probabil că voiam un coşmar, pentru că dincolo de degetele astea, dincolo de oase, de murmurul neîncetat al atomilor va fi mereu aceeaşi linişte imobilă şi clară).