Însemnări pe manşete
...
Flămând, umblu seara târziu, călcând peste băltoace. Toate dughenele stau cu uşile ferecate. În picioare port rămăşiţe de ciorapi şi o pereche de ghete rupte. Cer nu mai există. În locul lui spânzură o enormă obială. Disperarea m-a ameţit. Şi eu mormăi:
-Alexandr Puşkin. Lomen coeli. Sancta rosa. El pe toţi îi vâră-n groază.
Chiar încep s-o iau razna? Un felinar prelinge în faţă o umbră. Ştiu: e umbra mea. Totuşi, umbra aceasta poartă joben. Pe când eu am pe cap o şapcă. De foame, mi-am dus jobenul la piaţă. Mi l-au cumpărat nişte oameni cumsecade şi şi-au făcut din el oală de noapte. Inima însă şi creierul n-am să mi le duc la piaţă nici de-ar fi să crăp.
Disperare. De sus, atârnă peste capul meu obiala, iar în inimă mi s-a cuibărit un şoarece negru.
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu