(fără voia mea)

fără voia mea îmi dau seama că nimic din ce mă înconjoară nu este complicat, fie că sunt oameni, fie ca sunt lucruri. chiar dacă sunt vânăt din cauza acestui adevăr şi chiar dacă lângă mine stă dovada lui vie,
nu pot să fugăresc gândul că e de fapt vina furnicilor
nestrivite, a tuturor furnicilor care, marşând, i-au pătruns pe sub piele şi i-au dus-o în ploaie, prin nămol, pentru o iernatică digerare.
desigur, furnicile şi curgerea liniară a timpului sunt de vină şi atunci când, atingându-ne palmele, ne auzim oasele ciocnindu-se uşor.

(e cam aşa)

e cam aşa
împrejmuit de toate corpurile voastre îngheţate
copleşit de curiozitatea despicării ţestei şi spargerii coastelor
ea s-a aşezat în faţa mea şi în spatele meu
s-a aşezat în stânga şi în dreapta susul josul meu.
bineînţeles că toate loviturile pe ea au lovit-o
bineînţeles că bucăţi din pielea ei se desprindeau
pluteau în jurul meu
se lipeau de intenţiile voastre dezacordate.

Emily Dickinson

The Wind Tapped Like a Tired Man


The wind tapped like a tired man,
And like a host, "Come in,"
I boldly answered; entered then
My residence within

A rapid, footless guest,
To offer whom a chair
Were as impossible as hand
A sofa to the air.

No bone had he to bind him,
His speech was like the push
Of numerous humming-birds at once
From a superior bush.

His countenance a billow,
His fingers, if he pass,
Let go a music, as of tunes
Blown tremulous in glass.

He visited, still flitting;
Then, like a timid man,
Again he tapped--'t was flurriedly--
And I became alone.

gwendolyn brooks

a sunset of the city


Already I am no longer looked at with lechery or love.
My daughters and sons have put me away with marbles and dolls,
Are gone from the house.
My husband and lovers are pleasant or somewhat polite
And night is night.

It is a real chill out,
The genuine thing.
I am not deceived, I do not think it is still summer
Because sun stays and birds continue to sing.

It is summer-gone that I see, it is summer-gone.
The sweet flowers indrying and dying down,
The grasses forgetting their blaze and consenting to brown.

It is a real chill out. The fall crisp comes
I am aware there is winter to heed.
There is no warm house
That is fitted with my need.

I am cold in this cold house this house
Whose washed echoes are tremulous down lost halls.
I am a woman, and dusty, standing among new affairs.
I am a woman who hurries through her prayers.

Tin intimations of a quiet core to be my
Desert and my dear relief
Come: there shall be such islanding from grief,
And small communion with the master shore.
Twang they. And I incline this ear to tin,
Consult a dual dilemma. Whether to dry
In humming pallor or to leap and die.

Somebody muffed it?? Somebody wanted to joke.

gellu naum

profunzimile suprafeţei

ar fi trebuit un acompaniament pentru case
ar fi trebuit câteva sunete pentru oglinzi
ar fi trebuit câteva gesturi decisive şi sigure

dar se trăgeau clopotele
şi din ele cădeau numai bucăţi mari de vată

carl sandburg

PERSONALITY

Musings of a Police Reporter in the Identification Bureau

YOU have loved forty women, but you have only one thumb.
You have led a hundred secret lives, but you mark only
one thumb.
You go round the world and fight in a thousand wars and
win all the world's honors, but when you come back
home the print of the one thumb your mother gave
you is the same print of thumb you had in the old
home when your mother kissed you and said good-by.
Out of the whirling womb of time come millions of men
and their feet crowd the earth and they cut one anothers'
throats for room to stand and among them all
are not two thumbs alike.
Somewhere is a Great God of Thumbs who can tell the
inside story of this.

(despre)

despre nopţile în care nu dormeam pe un pat şi mama dormea pe scaune,
despre oamenii fără chip mergând în 6, un fel de miriapozi metalici,
despre cum aş fi vrut să sar pe noile mele picioare şi să îmi spună cineva
hei, dă-te jos, ce cauţi în copac, încă nu ştii că toate păsările trăiesc în cuşcă,
dar mai întâi le rupi aripile ca să nu te bată.

se apropie un anotimp friguros şi fiarele din mine se restrâng,
poate ar trebui să-mi faci o poză aşa, mare şi neîmblânzit,
dar tu-mi faci jucărele, un fel de strigăte încremenite.
în poza asta ar fi trebuit să se vadă cât de mult mi-au crescut picioarele
ar fi trebuit să se vadă de ce îmi ţin lăsat capul pe umăr.

(pe lângă)

pe lângă femeia cu batic USA strângându-mă adorabil de umeri
(de ce te-ai trezit, mai dormi puţin, încă nu s-a terminat),
sau bărbatul cu un prosop aruncat pe faţă, muncind cu plăcere la picioarele mele
(fiecare dintre noi se închină propriului trup, ar trebui să o faci şi tu),
un gândac de foc şi cu sprâncenele arse păşeşte tiptil pe coridor
(acolo paturile nu sunt paturi şi scaunele nu sunt scaune)
şi nimeni nu îl vede.

când am ajuns acasă călcam pe puf şi lăsam urme.

(dincolo de cel mai nesemnificativ gest)

dincolo de cel mai nesemnificativ gest şi de cuvintele ataşate lui
(o femeie trezită din somn arată de parcă ar fi dormit),
dincolo de frica şi nervii distilaţi pe dinăuntrul meu
(un pinguin verde arată ca un chaplin verde, dar cu picioarele scurtate)
mai este loc de altceva (când l-am întrebat la ce se gândeşte
mi-a răspuns zâmbind şi dându-şi ochii peste cap
aşteaptă să-mi citesc gândurile) – omul metodă
îmi taie limba cu firele de păr ale femeii in fustă albastră
(omul metodă îmi taie limba cu firele de păr
ale femeii în fustă albastră).