(o femeie frumoasă)

e o minciună, îţi spun, nu e nici o femeie frumoasă, goală, cu spatele la tine, şezând pe marginea patului, puţin aplecată (coloana ei e o exclamare imperfectă), cu mâna stângă netezind urmele nopţii. nu e nici o privire până la tine, nici măcar apropierea asta înceată, nici un fir de păr, absolut nici un strop de transpiraţie pe cearşaful întins până la rupere, nu e nici un prosop
aruncat, absolut nimic,
omule metodă.
culmea, e un bătrân pe cealaltă parte a patului, la margine, cu ochii spre mine (sunt un fel de sfeşnic, un fel de toiag aşezat într-un morman de furnici, atât, fără metafore, fără comparaţii şi alte asemenea), cocârjat, scărpinându-se plictisit într-o ureche (îi ţiuie, săracul, pentru că eu nu-i vorbesc, tac, sunt un sfeşnic fără lumânări, sunt un toiag fără lemn). e un bătrân, omule metodă, eşti un bătrân care şi-a fumat viaţa, care a trăit veşnic, e un bătrân la care nu strigă nici un copil, un bătrân care se aşează plictisit în pat, scărpinându-se într-o ureche (îi ţiuie rău de tot, săracul), gândindu-se la planul prin care îşi va isprăvi secunda.